Programul „Salvator din pasiune”, seria a XIX-a, la finalul primei etape.
Programul „Salvator din pasiune”, seria a XIX-a, la finalul primei etape.
28 de voluntari au primit certificatele care atestă parcurgerea primei etape a programului de voluntariat „Salvator din pasiune”, derulat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt.
În perioada următoare, aceștia vor participa la activități de promovare instituțională și de diseminare a mesajelor preventive. Ulterior, după acumularea numărului necesar de ore de voluntariat, se vor putea înscrie la cursurile de prim ajutor organizate în centrele de formare.
Prin implicare și responsabilitate, voluntarii contribuie la consolidarea unei comunități mai bine pregătite în fața situațiilor de urgență.
Felicitări tuturor și mult succes în activitățile viitoare!
