DECLARAȚIE DE PRESĂ - 16.04.2025

În minivacanța prilejuită de Sărbătorile Pascale, pompierii olteni sunt pregătiți să acționeze, cu mijloacele tehnice de intervenție din dotare pentru stingerea incendiilor, acordarea ajutorului medical de urgență și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.

Peste 100 de pompieri olteni se vor afla zilnic în dispozitiv, alături de cei care au nevoie de ajutorul lor, numărul acestora putând fi suplimentat cu salvatori aflați în turele libere.

În afara măsurilor dispuse la nivel operativ, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Olt, desfășoară în această perioadă acţiuni de control și diseminare a informațiilor cu caracter preventiv, la principalele lăcaşuri de cult din judeţ, astfel încât slujbele religioase, din perioada Sărbătorilor Pascale să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.

Acțiuni de verificare, îndrumare și diseminiare a mesajelor preventive au fost desfășurate și la principalele centre comerciale din județul Olt. 

Premergător Sărbătorilor Pascale, au fost transmise către administrațiile publice locale și Episcopia Slatinei și Romanaților, principalele măsuri de prevenire a incendiilor pe care cetățenii trebuie să le respecte pe timpul sărbătorilor, în vederea diseminării acestora către populație și parohiile din județul Olt.

Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență  din judeţ au primit sarcini pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi primă intervenţie, la nevoie, în zona lăcaşurilor de cult din zona de competență.

În Noaptea de  Înviere, pompierii din cadrul Detașamentului Slatina vor fi prezenţi, cu forțe și mijloace de intervenție, la Catedrala Episcopală și Mănăstirea Clocociov, din municipiul Slatina.

Recomandăm enoriașilor să nu blocheze cu autoturismele căile de acces, să utilizeze cu atenție lumânările, să nu le amplaseze în apropierea materialelor ușor combustibile, iar după încheierea slujbei să nu lase lumânările și candelele, aprinse, nesupravegheate.

Recomandăm cetățenilor să respecte toate măsurile de prevenire, iar informații privind modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență fiipregătit.ro și prin intermediul aplicației de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit pentru terminalele mobile.