DECLARAȚIE DE PRESĂ PAȘTE CATOLIC ȘI FLORII - 03.04.2026

Mr. Băsășteanu Alin – Purtător de cuvânt ISU Olt

 

În acest sfârșit de săptămână, cu ocazia Sărbătorilor Pascale Catolice și a Floriilor Ortodoxe, pompierii olteni sunt pregătiți să intervină, cu mijloacele tehnice din dotare, pentru stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor calificat și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.

Peste 100 de pompieri se vor afla zilnic în dispozitiv, pregătiți să acorde sprijin celor aflați în dificultate, numărul acestora putând fi suplimentat, la nevoie, cu salvatori din turele libere.

Pe lângă măsurile dispuse pe linie operativă, inspectorii de prevenire vor desfășura, în această perioadă, acțiuni de control și informare preventivă la principalele lăcașuri de cult.

Totodată, acțiuni de verificare, îndrumare și diseminare a mesajelor preventive vor avea loc și în principalele centre comerciale din județul Olt, având în vedere apropierea Sărbătorilor Pascale Ortodoxe și creșterea numărului de clienți.

Pentru prevenirea producerii unor evenimente nedorite, atât pe timpul manifestărilor religioase, cât și în locuințe, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:

·  Autoturismele vor fi parcate astfel încât să nu blocheze hidranții de incendiu sau căile de acces pentru autospecialele de intervenție;

·  Aprinderea și amplasarea lumânărilor se vor face numai în locurile special amenajate (de regulă, în exteriorul bisericilor);

·  Pe durata slujbelor, fiecare participant trebuie să acorde atenție persoanelor din imediata apropiere, pentru a preveni aprinderea articolelor de îmbrăcăminte sau a părului de la flacăra lumânărilor;

·  Se recomandă o atenție sporită acordată persoanelor vârstnice și altor categorii vulnerabile, în ceea ce privește utilizarea lumânărilor sau a candelelor aprinse, pentru evitarea situațiilor care pot pune în pericol viața sau bunurile.

În cazul producerii unui incendiu în incinta lăcașurilor de cult sau în timpul slujbelor religioase:

·  Evacuați de urgență toate persoanele din clădire;

·  Apelați imediat numărul unic pentru apeluri de urgență 112;

·  Acționați, dacă situația permite, pentru stingerea incendiului, utilizând mijloacele de primă intervenție disponibile.

Informații despre comportamentul adecvat în situații de urgență pot fi obținute accesând platforma națională de pregătire în situații de urgență: https://fiipregatit.ro, precum și aplicația DSU, disponibilă gratuit pentru toate dispozitivele mobile.