EXPLOZIE LA O GARSONIERĂ DIN BALȘ

Pompierii ISU Olt, cu şapte ambulanţe SMURD, trei autospeciale de stingere, o autospecială pentru victime multiple, o autospecială pentru intervenţie la înălţime, un post medical avansat şi două autospeciale de pentru primă intervenţie, au intervenit în oraşul Balş, la o explozie, care nu a fost urmată de incendiu, produsă într-un bloc de garsoniere, cu regim de înălţime parter + 4 etaje.

La locul evenimentului au fost direcţionate şi mai multe echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanţă Olt, o autospecială de terapie intensivă mobilă, din cadul SMURD Dolj şi elicopterul SMURD Dolj.

La sosirea primelor echipaje, o minoră şi o femeie, în vârstă de 46 de ani, aflate în garsoniera la care s-a produs deflagraţia, au fost găsite conştiente, cu arsuri la nivelul feţei, membrelor inferioare şi superioare.

Cele două victime au fost transportate la CU Balş, fiind evaluate medical de echipajele SMURD Craiova şi transportate la unităţi spitaliceşti din Bucureşti.

In urma exploziei, 16 garsoniere de la etajul 1 al blocului, au fost afectate.

Cauza probabilă a exploziei a fost o acumulare de gaz, produsă la o sobă alimentată cu gaz metan.