MIROS DE GAZE PE STRADA ALEEA ROZELOR

Vineri, 23 ianuarie, în urma unei sesizări privind un posibil miros de gaze pe strada Aleea Rozelor din municipiul Slatina, zona Liceului „Nicolae Titulescu”, au fost dispuse măsuri imediate pentru protecția persoanelor aflate în zonă.

Ca măsură preventivă, 223 de persoane (elevi, cadre didactice și personal auxiliar) au fost evacuate din incinta unității de învățământ.

La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Detașamentului Slatina, cu o autospecială de stingere, un echipaj SMURD, o autospecială pentru cercetare chimică, biologică, radiologică și nucleară (CBRN), un microbuz și o autospecială pentru primă intervenție. Totodată, la intervenție au participat două echipe ale Distrigaz.

În urma măsurătorilor efectuate de către echipajele ISU Olt, în cooperare cu reprezentanții Distrigaz, nu a fost identificată prezența gazului metan. Sursa probabilă a mirosului a fost stabilită ca fiind un recipient golit în spațiul verde din zona adiacentă liceului.

Întrucât nu a fost constatată existența unui pericol, elevii, cadrele didactice și personalul auxiliar și-au reluat activitatea în condiții de siguranță.